Top 10 personalitati misterioase

Istoria e scrisa de oameni si tot ei raman in ea. Anii trec, generatiile se succed, se declanseaza noi razboaie, dispar popoare … dar personalitatile raman, raman in istorie!

Va prezit top-ul meu de personalitati misterioase, secretele carora, posibil, nu le vom afla niciodata, cel putin in viata asta 🙂

10.The Poe Toaster

The Poe toaster este un pseudonim dat unui anonim, care vizita an de an mormantul lui Edgar Allan Poe. Traditia a inceput in anul 1949 si a continuat pana-n 1998 (anul decesului misteriosului fan), iar apoi a fost preluata de ”urmasul” lui. La mormant, el lasa 3 trandafiri, o sticla de Martell si un mesaj adresat lui Poe. Deseori, mesajele erau scurte (”Edgar, I haven’t forgotten you”), dar au fost si altele, mult mai intrigante, de ex: „The torch will be passed.” Ceea ce denota un caracter mistic, conspirationist al ritualului. Multe voci  afirma ca  ”Poe Toaster” ere un membru al unei organizatii (anti) masonice, care-si comemora maiestrul.


9.Kaspar Hauser

Supranumit ”copilul Europei”,tanarul de 16 ani, care practic nu putea merge si vorbi, a fost gasit in Nuremberg in anum 1828. Mai tarziu sa constatat ca baiatul a fost tinut inchis intr-un loc intunecat de la varsa de 3 ani! Kaspar era complet inadaptat social, nivelul sau de dezvoltare mentala era la nivelul unui copil, iar stomacul sau nu accepta alta mancare decat paine neagra si apa.
Provinienta necunoscuta a lui Kaspar, a trezit numeroase presupuneri, unele sustineau originile sale regale. Dar, misterele originii si a vietii lui Kaspar Hauser au fost si mai mult tulburate de o moarte foarte stranie, baiatul a fost injunghiat mortal de un necunoscut, in timp ce se plimba in parc, iar in buzunarul sau a fost gasit un ravas, in care, printr-e randuri scria: ”…Kaspar stia prea multe…”



8.Jack the ripper

Este pseudonimul unui criminal, activ in toamna 1888, in Londra. A ramas in istorie ca unul dintre cei mai cranceni criminali. Omorurile se petreceau noaptea, in locuri publice, iar victimele sale erau prostituatele. Jertvele erau strangulate, iar apoi corpurile sale erau mutilate, astfel ca identificarea sa devina imposibila. In cazul misteriosului ucigas nu au fost nici marturii clare, nici urme lasate, iar politia a fost total inificienta.





7.Omul in masca de fier

De-a lungul istoriei, identitatea lui a fost atribuita preotilor si ministrilor, lorzilor si geniralilor, amantilor si scriitorilor, insa ipotezele doar au amplificat misterul ce invalue legenda prizonierului cu masca de fier!

Click pentru mai mult…

6.D. B. Cooper


DB Cooper
 este pseudonimul folosit pentru a desemna un om neidentificat, ce a deturnat o aeronavă Boeing 727 în spațiul aerian dintre Portland si Washington, pe 24 noiembrie 1971. El a estorcat 200.000 de dolari în răscumpărare și s-a parașutat din avion. În pofida unei căutări extinsă și exhaustive și a unei anchete FBI în curs de desfășurare, făptuitorul nu a fost localizat sau identificat. Cazul rămâne singurul caz de piraterie aeriană nerezolvat în istoria aviației americane.

5.Nostradamus

Celebrul clarvazator francez, a prezis majoritatea evenimentelor globale care urmau sa se petreaca in lume. Lucrarile sale, realizate in catrene, sunt greu de descifrat si de aceea foarte multe din preziceri au fost gresit interpretate sau traduse. Profetiile sale sunt strans legate de aplicarea Codului Biblic si talmacirea Sfintelor Scripturi.
De unii, Noastradamus a fost considerat un sarlatan, de altii un geniu, unii spun ca puterea sa vine de la Dumnezeu, altii ba, dar cert este faptul ca in anul 1555, Nostradamus stia mult mai multe decat stim noi…

4.Vlad Tepes

Unul dintre cei mai renumiti domnitori din Istoria Românilor, cunoscut pentru cruzimea si ambitia sa de a impune ordinea. Aproapre orice infractiune, de la minciuna si furt pana la omor, puteau fi piedepsita cu moartea. De aici vine si porecla ”Țepeș”, pentru numarul imens de condamnati la teapa.

Legendele l-au transformat in Dracula, vampir din Castelul Bran, care sugea sangele nevinovat al copiilor si facea bai in sange. Renumele acesta s-a raspandit atat de puternic, incat a devenit o carte de vizita a României.

Nu se stie exact pe cat de adevarate sunt legendele despre Dracula. Au ele vreun temei istoric sau sunt plodul imaginatiei a populatiei inspaimantate de sangerosul domnitor?

3.Anneliese Michel

 
Anneliese Michel, cunoascuta si ca Emily Rose, era o adolescenta posedata de cei mai puternici demoni (in frunte cu lucefer). Chinurile groaznice au inceput la 17 ani si au durat mult, timp in care era tratate de diferite boli si chiar internata in spitalul de psihiatrie. Fata a inceput sa aiba crize ciudate in timpul noptii. Descria simptomele ca paralizie, o greutate enorma pe piept, corpul ei devenind rigid si nu putea sa vorbeasca. In timpul sederii sale in spital, a inceput sa vada fete demonice, in special in timpul rugaciunilor sale zilnice.

Dupa 5 ani de cosmar, a fost recunoscut faptul ca e posedata, Pastorului Ernst Alt si Parintelui Arnold Renz au inceput sesiuni de exorcizare, care au durat 10 luni, iar ritualurile se desfasurau o data la o saptamana sau doua si cateodata durau pana la 4 ore o singura sedinta. Annelise distruga orice simbol religios, crucifixuri sau tablouri cu Iisus, vorbea cu o voce demonica in diferite limbi straine, facea cate 600 de genoflexiuni si nu manca deloc!

Intre timp ii daduse o scrisoare preotului, spunand ca nu mai vrea sa mearga mai departe cu exorcismul. A vorbit despre Fecioara Maria care a venit la ea si i-a oferit doua alegeri – sa fie de indata eliberata de demoni sau sa lase posedarea, sa continue pentru inca putin timp, ca sa iasa la iveala pericolul si puterea demonilor pentru ca intreaga lume sa afle si ca sa salveze suflete.

De asemenea Fecioara Maria i-ar fi spus ca inaintea mortii sale, va fi eliberata de demoni si va muri in pace. Anneliese a decis ca sa ramana posedata si exorcismul a fost oprit. A si prezis data si ora mortii sale. La miezul noptii pe 1 Iulie, 1976, exact ziua in care a prezis, Anneliese a adormit, in sfarsit in pace si nu s-a mai trezit.  Ultimile cuvinte pe care Anneliese le-a rostit au fost  “Rugati-va pentru Mantuire!”

2.Maria Magdalena

 

În Evanghelie, Maria Magdalena este menționată ca prima femeie vindecată de Iisus Hristos, pe care apoi l-a urmat pretutindeni. Statea langa Crucea lui Hristos, era la mormantul Sau, iar in Ziua Pastelui, Iisus sa aratat mai intai ei și a trimis-o să ducă vestea Învierii ucenicilor.


”In prima zi, a Învierii, Domnul s-a arătat întâi Mariei Magdalena. Ea stătea lângă mormântul gol plângand și plecându-se spre mormânt, a văzut doi îngeri în veșminte albe, unde a fost trupul Lui Iisus. Îngerii au întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea a răspuns: Că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus! Apoi a auzit alta voce, care a întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea crezând ca este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi ridica! Iisus iarăși i-a zis: Marie! Ea întorcându-se și văzând ca este Iisus, a exclamat: Rabuni! (Învățătorule). Apoi Iisus a trimis-o la propovăduirea Evangheliei și Maria Magdalena a mers și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul.”
Se stie ca Biblia a suferit multe modificari. Sinoadele Egumenice, preotimea masonica, imperatorii romani, au lasat doar ce e ”necesar” turmei (noua) pe care sa o controleze, dar asta e alta poveste …

In sec. 16-17, Biserica catolica sustinea ca Magdalena era o prostituata. Fals! E doar un mit inventat de slujbașii bisericii pentru a limita rolul femeilor în biserică.

Si totusi, cine a fost cu adevarat Maria Magdalena?

 

  1. Iisus Hristos



Cu siguranta, Iisus Hristos e cea mai misterioasa figura a tuturor timpurilor. El a marcat istoria omenirii si trebuie sa recunosti asta, indiferent de convingerile tale religioase.

Tot ce e legat de viata Sa, minunile savarsite, nasterea, moartea si inviere, raman cele mai mari mistere a istoriei umane.

Omul cu masca de fier … între mit și realitate

De-a lungul istoriei, identitatea lui a fost atribuita preotilor si ministrilor, lorzilor si geniralilor, amantilor si scriitorilor, insa ipotezele doar au amplificat misterul ce invalue legenda prizonierului cu masca de fier!

Sunt putine surse veridice ce relateaza despre straniul prizonier, cele mai importante sunt rapoartele lui Bénigne Dauvergne de Saint-Mars, guvernatorul inchisorilor unde a fost detinut omul cu masca de fier si supraveghetorul lui personal.

Purtat prin patru inchisori sinistre, ultima fiind chiar temuta Bastilia, detinutul purta tot timpul o masca neagra de catifea, iar identitatea sa a ramas o enigma.
Dupa moartea sa, in 1703, legenda despre masca de fier abia se nastea…

14 ani mai tarziu (in 1717), François-Marie Arouet, mai cunoscut ca Voltaire, a fost si el intemnitat pentru un an in Bastilia. Scriitorul francmason o descria ca pe un hotel de lux pentru prizonierii politici, intelectuali incomozi conducerii. El relata cum lua cina cu comandantul inchisorii, primea cate 5-6 vizete pe zi si isi dirija afacerile de dupa gratiile ”temutei” Bastilii.
Tot atunci, la urechile sale a ajuns si povestea unui detinut cu chipul acoperit, care parea a fi un nobil. Voltaire a fost profund inspirat de istorioara si s-a apucat sa o puna pe hartie, infrumosetand-o cu detaliile fictive.

Astfel, in versiunea sa, misteriosul deţinut era fratele geaman al regelui Ludovic al XIV-lea – Filip. Scriitorul, ia schimbat masca de catifea cu cea de fier (pentru ca suna mai inspaimantator) si l-a numit adevaratul rege, deci el ar fi trebuit să stea pe tron, şi nu Ludovic.

     In carte, se pune accent pe pastrarea identitatii incognito a detinutului. Dar se zice ca Masca de Fier a reusit totusi sa scrie cu un cui cateva randuri pe o farfurie de argint, pe care a aruncat-o pe fereastra. Un pescar a gasit-o si i-a adus-o lui Saint-Mars. Acesta l-a intrebat:
”-Ai citit ce este scris pe farfurie?
  -Nu stiu sa citesc! a raspuns omul.
  -A mai vazut-o cineva?
  -Abia am gasit-o,nimeni n-a vazut-o. Am adus-o Excelentei voastre ascunsa sub haina, de frica sa  nu fiu luat drept hot.
  -Poti sa pleci, i-a spus Saint-Mars, norocul tau este ca nu stii sa citesti.”

In scurt timp, povestea lui Voltaire (”Secolul lui Ludovic al XIV-lea”) a devenit un best-seller.

Cu o alta interpretare vine Alexandre Dumas in “Masca de fier” (partea a 3a din Vicontele de Bragelonne sau Zece ani mai tarziu):

”Un asistent de chirurg a vazut plutind ceva alb pe apele marii. Era o camasa de panza, pe care, cu un amestec de apa si funingine, drept cerneala si cu un os de pui ca pana, detinutul isi scrisese toata viata. S-a grabit sa-i duca guvernatorului camasa gasita. Domul de Saint-Mars i-a pus aceeasi intrebare ca si pescarului. Omul i-a raspuns ca stia sa citeasca, dar ca, gandindu-se ca randurile scrise pe acea panza puteau sa se refere la vreun secret de stat, s-a ferit sa leciteasca. Domnul de Saint-Mars l-a trimis acasa fara sa-i spuna nimic, dar, adoua zi, omul a fost gasit mort in pat.”

Anii trecusera, dar legenda mai bantuie strazile Parisului si oraselului Pinerolo, mai traieste si acum, in operele lui Voltaire si lui Alexandre Dumas , in ecranizarea lui Randall Wallace si in inimele visatoare a vanatorilor de legende…

 Iar atata timp cat adevarul ramane o enigma, avem liberul atribut sa adaugam legendei noi nuante. 

Galaxia Spirala. Confirmarea existentei lui Dumnezeu

La scoala, la lectiile de geografie, am invatat ca planetele (inclusiv Terra) se rotesc în jurul Soarelui. De la Nicolaus Copernic si pana in zilele noastre s-au adunat destul materiale care sustin aceasta teorie.
Ok, dar nimeni niciodata nu va gasi informatii despre rotirea sistemului solar in galaxia noastra, Calea Lactee. Astfel, oamenilor li se implementeaza o idee gresita despre acest fenomen.

Stiinta zice ca asa arata sistemul solar din galaxia ”Calea Lactee”
Si ca Terra, peste 365 zile, din nou, revine in acelasi loc de unde si pornise. Pare a fi atat de adevarat, atunci, unde e minciuna?
Una din teorii spune ca Soarele nu este centrul galaxii noastre, ci el se roteste in jurul centrului galaxiei. Conform acestei idei, planetele se rotesc in forma de spirala:

Analiza acestei teorii dovedeste faptul ca planetele se rotesc independent de Soare.

Probabil, te intrebi acum: ”oare e posibil asa ceva?”

Hmm… toti am fost educati cu ideea ca ”Maretul Soare” le imprima planetelor aceasta forta, de ase roti in jurul lui, dupa o traectorie exacta. Iar Dumnezeu, e un moș din ceruri, cu tunete si fulgere in mana.

Dar lucrurile stau altfel!

 E posibil ca aceasta putere sa nu fie a Soarelui, caci exista ceva mult mai puternic, mult mai enorm, ”ceva” ce ofera sistemului nostru solar acea miscare, care nu se inscrie in teoria rotirii a ceva in jurul la ceva. E vorba de atotputernica si atotprezenta energie, adica Dumnezeu!

Miscarea noastra in spatiu este cu mult mai dificila decat doar un simplu cerc, ne miscam in forma de spirala.

Dupa acest principiu functioneaza si

  • electronii in atom
  • Spirala ADN
  • Spirala pe partea de sus a capului(virtej)
  • Spirala ciclonului
  • Spirala galaxiei
  • Gaura Neagra
  • etc.

Aceasta energie invizibila atrage cu sine toate corpurile, inclusiv si sistemul solar. Iar impreuna cu Pamantul, ne rotim si noi prin viata, unii intr-un cerc, iar altii intr-o spirala. Doar ca spirala este viata, iar cercul, deseori, mai e numit vicios…